Iată că anotimpul rece se apropie de sfârșit. Natura începe să facă loc, tot mai mult, vieții care stă să irumpă. An de an, fără nici o excepție, ciclul naturii se reia. Din întunericul fertil cu care s-a hrănit, germenele de viață țâșnește cu forță și hotărâre și ia în stăpânire natura. Parte integrantă a naturii și noi, oamenii, urmăm același ciclu de reînnoire, fie că suntem conștienți, fie că nu. Și pentru noi primăvara este un moment de nou început, o nouă renaștere. A naturii noastre interioare. Iar pentru a face loc noului, este nevoie să ne eliberăm de vechi, de ce e îmbâcsit și stagnant în noi. În emoții, în gândire, în corpul fizic. Avem nevoie de detoxifiere. Și dacă nu vom face o curățare voluntară, ea va avea loc oricum, doar că sub forma unor crize  de vindecare fizice, emoționale sau spirituale.

Despre detoxifiere se vorbește tot mai des. Pare că a devenit o modă. Mergând mână în mână cu ideea slăbitului peste noapte, curele de detox și dietele de slăbit s-au transformat într-un curent modern, la nivel mondial, în industria wellness.

De regulă, când auzim vorbindu-se de detoxifiere, ne gândim imediat la  corpul fizic, însă, să curățăm doar partea densă, vizibilă, fără să ținem cont de celelalte corpuri subtile, înseamnă să „rezolvăm” doar o mică parte din întregul care este ființa umană, căci cea mai mare parte este constituită din corpuri invizibile ochilor fizici, dar pe care le percepem, le simțim în interiorul nostru. Crescuți fiind într-o cultură materialistă, în care accentul este pus pe ceea ce „există” în mod concret, avem tendința să minimalizăm sau să ignorăm importanța acestor corpuri subtile și să oferim mai multă atenție corpului fizic. Ca rezultat, adesea detoxifiem doar corpul fizic și rămânem plini de toxine: mentale, emoționale, energetice. Iar atunci când aceste toxine și reziduuri nu sunt eliminate în mod natural, apare suferința, apar blocajele în manifestare, apare boala sau chiar sfârșitul călătoriei care este viața.

Privind din această perspectivă, a ființei în integralitatea sa, pot afirma că pentru mine detoxifierea înseamnă cultivarea sănătății la toate nivelurile,  adică o stare de bine și de energie la nivel fizic, împletită cu o stare de optimism, bucurie, pace și recunoștință în suflet, dar și cu o minte liniștită, care a pus pauză dialogului mental necontenit.

Corpul fizic este singurul mod prin care putem experimenta densitatea materiei cu toate frumusețile și provocările ei și este „vehiculul” vieții noastre, aici pe Pământ. Un corp fizic plin de toxine nu va putea prelucra corect hrana și, prin urmare, nu ne va putea oferi nici energia necesară manifestării noastre la cel mai înalt potențial. Toxinele de la nivelul corpului fizic îngreunează foarte mult manifestarea spiritului în materie. Ele pregătesc, totodată, terenul pentru îmbătrânire rapidă și boală.

Dar, așa cum știi, toate planurile ființei inter relaționează. Prin urmare, emoțiile distructive, ca rezultat al mecanismelor de gândire ancorate în trecut, sunt asemeni toxinelor pentru corpul fizic. Alterează spațiul interior devenind structuri fizice dense, ce duc în cele din urmă la boală. Vorbim aici despre ceea ce se vehiculează sub termenul de somatizare.

În lumea haotică în care trăim, în care am pierdut tot mai mult conexiunea cu noi înșine, avem tendința de a neglija, de a uita că suntem responsabili de sănătatea noastră prin modul în care gândim și simțim, prin modul în care ne manifestăm și ne hrănim. În același timp, ignorăm și nu avem încredere în capacitatea propriului organism de a-și restabili ordinea interioară firească.

Privind cu atenție la mine și în jurul meu, cu înțelegerea medicului și terapeutului holistic care sunt, cu experiența acumulată în lucrul cu oamenii, dar și cu trăirea personală a procesului detoxifierii, îmi este foarte clar că gradul complex de toxicitate în care se află majoritatea dintre noi, ne menține condiția fizică la limita supraviețuirii, starea emoțională pe muchie de cuțit, gata de dezechilibru la cea mai mică provocare, iar starea mentală într-o ceață și confuzie permanentă.

Detoxifierea este un proces ce se produce permanent și natural. Organismul este „proiectat” să se curățe singur de deșeurile ce rezultă în urma funcționării celulelor sale. Dar când acestor reziduuri celulare li se adaugă și  toxinele ingerate odată cu alimentele, toxinele inspirate sau cele introduse prin piele, organismul face eforturi să se curățe. Eforturi care sunt exprimate sub forma unor suferințe fizice, pe care adesea le numim boli.

Astfel pot apare curățări digestive resimțite ca arsură și/sau durere la nivelul stomacului și care sunt, de fapt, eliminări masive de limfă acidă din pereții acestuia. După cum, toxinele acumulate la nivel intestinal pot declanșa tulburări de tranzit, însoțite sau nu de dureri abdominale, balonări, gaze și fermentație. Medicii le îmbracă în haine de enterocolită, colon iritabil sau alte denumiri și încearcă să le înlăture cu medicamente, fără a înțelege mesajul corpului, acela că e plin coșul de gunoi și dă pe dinafară.

Când corpul are nevoie să elimine excesul de mucus (toxine) de la nivel respirator, atunci secrețiile nazale, cele de la nivelul bronhiilor, ochilor, sau din urechi se intensifică. Și, indiferent de cum le numește medicina alopată – rinită, sinuzită, faringită, amigdalită, bronșită, otită, bronho-pneumonie – toate acestea sunt doar modalități de autocurățire. În sezonul rece, aceste simptome par că se agravează, întrucât frigul are o acțiune alcalină și intensifică eliminările de mucus.

Mucus și limfă toxică se pot elimina și la alte nivele. De exemplu la nivel urinar se manifestă prin infecții urinare sau usturimi. La nivelul pielii pot apare diverse erupții care pot merge de la simplele coșuri, până la erupții extinse, îmbrăcând uneori aspect de alergii sau edeme urticariene.

Când cantitatea de toxine acumulate este foarte mare, iar căile naturale de evacuare (urină, scaun, transpirație) nu fac față eliminărilor, pot apare manifestări intense precum dureri severe de cap sau de articulații, tulburări de concentrare, oboseală cronică, creșteri în greutate, astm bronșic, psoriazis, depresie, dereglări hormonale, boli autoimune, putându-se ajunge chiar până la anumite forme de cancer. Însă, odată ce organismul este ajutat să elimine eficient măcar prin una dintre aceste căi, manifestările se ameliorează evident.

Organismul are nevoie să fie sprijinit în toate eforturile sale de detoxifiere naturală. Încercarea de a stopa cu medicamente aceste semne prin care corpul ne „vorbește” despre cât de încărcat este, ameliorează temporar, însă ceea ce se produce de fapt, este doar o „înecare” a organismului cu propriile lui toxine, pentru că medicamentele blochează și mai mult eliminările pe care corpul le face pentru a se curăța.

Poate te gândești că exagerez, că în corpul tău nu pot fi atâtea deșeuri, căci, poate ca și mine, consideri că duci un stil de viață sănătos, mănânci cum poți și știi tu mai bine, faci mișcare constant, nu iei medicamente în mod regulat, … poate nici nu fumezi, iar alcool consumi ocazional. De aceea, pentru a putea vedea, în mod obiectiv, realist, în ce stare se află corpul tău, punctez câteva semne ale unui corp încărcat cu toxine, aflat dincolo de posibilitățile lui de a se autocurăța. Vezi tu, la tine, dacă regăsești ceva din toate astea.

La nivelul pielii, organul cu cea mai mare suprafață din corp, se văd cel mai devreme semnele acumulării de toxine: piele uscată (în ciuda cremelor hidratante pe care le folosești), ridată, lipsită de strălucire și elasticitate. Alunițele și tot felul de pete de diverse culori reprezintă zone în care reziduuri de carbohidrați sau de proteine, imposibil de asimilat și greu de eliminat, sunt învelite în grăsime și stocate sub piele. Corpul are nevoie să facă asta pentru că acele depozite de reziduuri sunt atât de acide încât ar „arde” pielea dacă ar fi eliminate prin transpirație.

Bătăturile de la nivelul tălpilor, mirosul neplăcut al picioarelor, crăpăturile pielii călcâielor, dar și apariția ciupercilor între degete, sau pe talpă ne arată, de asemenea, o foarte mare toxicitate la acest nivel.

Cearcănele de sub ochi sunt semnul afectării rinichilor în partea lor inferioară, zonă responsabilă cu drenajul. Erupțiile de la nivelul obrajilor (așa numita dermatită) arată gradul ridicat de aciditate al stomacului și a intestinul, în prima lui porțiune.

Tot ce apare în jurul gurii și la nivelul buzelor (inclusiv erupțiile herpetice) traduc „probleme” de absorbție la nivelul intestinului subțire, precum și stagnarea deșeurilor la nivelul intestinului gros și proasta lor eliminare. Și, cel mai adesea, trădează și prezența paraziților intestinali.

Iritațiile din zona frunții și de pe pielea capului au o mare legătură cu vezica biliară, cu stagnarea fierii în ficat.

Practic, orice apare pe față arată starea de încărcare cu deșeuri toxice a sistemului digestiv și urinar, două dintre sistemele importante de eliminare a toxinelor din organism.

„Dispariția” taliei prin formarea „colăcelului” de grăsime la nivelul mijlocului, apariția depozitelor de grăsime pe burtă, pe coapse, pe fese, vergeturi, transpirație abundentă și mirositoare, mai ales la nivelul axilelor – unde se găsesc lanțuri ganglionare importante – sau a zonelor inghinale, sunt semne evidente ale prezenței toxinelor în număr mare în aceste zone.

Deșeurile acide acumulate la nivelul picioarelor determină umflarea gleznelor când stăm  mult în picioare, dureri la nivelul gambelor ce îmbracă aspect de febră musculară, ori poate chiar de cârcei sau crampe.

Chiar și la copii, ca urmare a stilului tot mai haotic de viață și de alimentație, putem întâlni o acumulare de toxine în exces. Asistăm în ultima vreme la apariția, începând cu vârste din ce în ce mai fragede, a reacțiilor cutanate, a tulburărilor de tranzit, a creșterii excesive în greutate sau a durerilor intense la nivelul oaselor, numite  eronat „dureri de creștere”. Pentru acestea din urmă, recomandarea clasică este administrarea de suplimente cu calciu sau magneziu. Asta funcționează de multe ori, pentru că ambele minerale neutralizează aciditatea toxinelor, însă prețul plătit este mare și este vizibil în timp – apariția de nisip la nivelul rinichilor sau diverse depuneri pe suprafața oaselor pentru că, atât calciul cât și magneziul, formează săruri care nu pot fi eliminate cu ușurință prin rinichi.

Și ochii ne arată” starea de încărcare cu deșeuri cu care ne confruntăm. La nivelul irisului se proiectează și devin vizibile toate organele corpului. Iridologia este o știință minunată prin care putem, printre altele, să evaluăm starea de „curățenie” de la nivel fizic.

Tulburările de vedere, indiferent cum sunt ele „diagnosticate” de medici -miopie, hipermetropie, astigmatism, strabism, glaucom etc – sunt provocate de depozitele de limfă acidă din spatele globilor oculari. Uscăciunea, usturimile și ochii grei sunt semne clare ale acidozei limfatice a capului.

Despre toxine și toxicitate la nivelul corpului fizic ne este mai ușor să vorbim căci efectele lor sunt vizibile. Dar ce facem cu planurile mental și emoțional? Cum ne dăm seama dacă și la nivelul lor suntem plini de „toxine”?  Întorcând atenția asupra noastră și cultivând starea de Prezență. Ne putem astfel identifica gândurile și modul în care gândim. Ne putem conștientiza emoțiile și modul în care răspundem la ele.

Dacă ne simțim blocați în emoții care aparțin unui cu totul alt moment decât cel prezent – fie că este vorba de o emoție trăită cândva, în trecut și rememorată permanent, fie că este o emoție asociată unui eveniment care încă nu s-a petrecut, dar care generează o stare de frică de necunoscut, un sentiment de nesiguranță, putem vorbi de un mediu emoțional acid, toxic.

Un corp plin de toxine corespunde unor stări psihice grele, unor stări emoționale grele – de iritare, furie, frică, uneori de lipsa de orizonturi, sau de lipsa valorii personale, alteori de vinovăție, sau rușine.

O gândire compulsivă, critică și judecătoare, asociată cu lipsa clarității mentale și a creativității, exprimă o aciditate mentală. Prezența egoismului, a invidiei,  lăcomiei,  urii, dar și a rușinii și vinovăției, a fricii, sau tristeții sunt semnale că avem nevoie de o curățare psiho-emoțională.

Dacă ai ajuns cu lectura până în acest punct, dacă ți-ai acordat puțin timp pentru reflecție și conștientizarea stării fizice și a lumii tale interioare, ești în măsură să acționezi pe deplin asumat. Te regăsești într-o stare de deplină vitalitate și sănătate fizică, ai abilitatea de a-ți recunoaște, trăi și procesa mereu și pe deplin emoțiile, gândirea ți-e clară, limpede și „lucrează” doar spre binele tău cel mai înalt? Felicitări! Te aștept să împărtășești asta cu noi aici, în comentarii.

Dar dacă te numeri printre cei mulți, care simt că au nevoie de o curățenie a trupului, a minții sau emoțiilor sale, acționează ACUM! Indiferent de unde începi, procesul e bine venit. Schimbările pe unul dintre paliere atrag transformări pe toate palierele ființei. Căci schimbându-ne modul de a gândi despre noi înșine și despre existență, ne schimbăm emoțiile și sentimentele, ne schimbăm energia și implicit și biologia ( trupul fizic). Când schimbăm ceva în lumea noastră lăuntrică se produc transformări și în corpul fizic.

În sens  invers, atunci când curățăm corpul fizic de ceea ce este stagnant, blocat, densificat, permitem energiei vitale, creatoare să circule liberă, să curgă prin noi. Prin detoxifiere scoatem din balastul energetic și permitem corpului să treacă pe un nivel de vibrație superior. Ne aliniem cu o gândire constructivă ce generează valori și principii înalte de compasiune, recunoștință, bunătate, iubire. Ne reconectăm astfel cu divinul din noi.

Te afli în punctul în care ți-e mai ușor să recunoști semnalele care vin de la trup și de asemenea mai facil ți se pare a lucra cu corpul? Scrie-mi cu încredere pentru a primi îndrumarea mea în programul complex, personalizat, de detoxifiere profundă  a ființei tale. Acum, la început de primăvară, este momentul cel mai potrivit pentru asta.

post-img
Prev post

Meniu pentru o zi de iarnă

Next post

Renaște odată cu primăvara

post-img